Fazele planetei Venus

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Fazele planetei Venus

Mesaj Scris de Rami la data de Mier Ian 01, 2014 1:20 pm

Precum Luna, planeta Venus prezintă şi ea faze. Acestea sunt provocate de schimbarea unghiului de iluminare în cursul mişcării sale pe orbita în jurul Soarelui, interioară orbitei Pământului, fiind pentru prima dată observate de Galilei în anul 1610.
Întregul ciclu durează 584 de zile, timp în care planeta îşi modifică diametrul aparent de la 9,9 arcsec (conjuncţia superioară – când Venus se află cel mai departe de Pământ) la 68 arcsec (conjuncţia inferioară – punctul cel mai apropiat de Pământ).
Cu ochiul liber, fazele se manifestă prin variaţia magnitudinii datorită apropierii sau depărtării de Pământ, cât şi a schimbării unghiului de iluminare. Strălucirea maximă are loc atunci când Venus se află într-o poziţie intermediară a formei de semilună şi conjuncţia inferioară, poziţie ce îi conferă un raport optim între diametrul unghiular şi cantitatea de lumină reflectată.
Cea mai mare magnitudine înregistrată de curând a fost de –4,5 pe data de 10 Decembrie 2013.
Urmează ca Venus să treacă prin conjuncţia inferioară pe 11 Ianuarie 2014, devenind invizibil, pentru ca apoi să capete din nou strălucirea maximă pe 31 ianuarie 2014.
În această perioadă, prin telescop se poate observa forma de „Lună în creştere sau descreştere” a planetei.

În simularea de mai jos, publicată pe site-ul Universităţii Lincoln, pot fi văzute  aceste transformări ale fazelor lui Venus.
avatar
Rami
Experienced User
Experienced User

Mesaje : 498
Puncte : 648
Data de inscriere : 01/10/2012

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum